Plansul?

Mereu am crezut ca plansul este pentru cei slabi, si chiar daca esti nu trebuie sa te vada nimeni niciodata plangand. Traiesc crezand ca plansul este o rusine. Nu sunt o bruta, am sentimente poate mai profunde decat pot stii unii.

Oamenii plang cand se simt neputinciosi, cand sunt coplesiti de durere, cand cred ca nu au nici o cale de scapare, nu rezolvi nimic daca plangi asta e mottoul meu si un adevar general problema nu se duce, nu dispare, nu se diminueaza... dar cu toate astea nu pot sa ma abtin. Viata a devenit mai degraba o povara pentru unii decat un privilegiu.
Un singur lucru stiu, eu niciodata nu am plans pentru mine, am plans pentru altii, de frica, de cele mai multe ori de tristete. 
Cand simti ca nu mai ai nici o speranta... plangi. Cum iti regasesti speranta? Asta pana si eu trebuie sa imi dau seama, daca cinvea gaseste vreun mod sa ma anunte...
Viata e grea, si oamenii sunt rai...
Orcine ai fi, mai ai pe mine, chiar daca nu stiu cine esti, te inteleg. :)